Cine au fost nefilimii, giganții decăzuți și obscuri menționați în Biblie?

Biblia este plină de evenimente și personaje imposibile, de la lepră vindecată prin atingere, mai degrabă decât cu antibiotice, până la un șarpe vorbitor care îndeamnă la consumul mărului, fructul interzis.

O poveste deosebit de ciudată, despre care oamenii au pretins (în mod greșit, desigur) că este susținută cu dovezi arheologice, este despre nefilimi. Dar cine au fost nefilimii, acest grup de uriași despre care se pretinde că sunt fii ai îngerilor sau ai lui Dumnezeu, conform textelor sfinte?

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Nefilimii au fost descriși în Geneza drept „oameni puternici”, dar mai explicit în Numeri se spune că „ne fac pe noi, oamenii obișnuiți, să arătăm micuți în comparație”.

„Și acolo i-am văzut pe Nefilimi (fiii lui Anac)”, spune pasajul din Numeri, „și noi ne simțeam ca niște lăcuste și așa păream și pentru ei”.

Cine au fost nefilimii?

Nefilimii sunt descriși mai pe larg în Cartea lui Enoh, un text pretins a fi opera bunicului lui Noe. Cartea descrie un grup de îngeri căzuți care decid să rămână pe Pământ, înainte de a se reproduce cu oamenii și de a crea nefilimi, scrie IFL Science.

„Și au rămas însărcinate și au născut uriași mari, a căror înălțime era de trei mii de eli (3.429 de metri)”, spune textul, continuând „care au mistuit toate dobândirile oamenilor. Și când oamenii nu i-au mai putut întreține, uriașii s-au întors împotriva lor și au devorat omenirea. Şi au început să păcătuiască împotriva păsărilor, a fiarelor, a reptilelor şi a peştilor, și să se hrănească cu carnea și sângele celorlalți”.

Oamenii au interpretat pasajele ca însemnând mai multe lucruri, inclusiv faptul că îngerii căzuți s-au împerecheat cu „fiicele oamenilor”, creând o ființă supranaturală numită Nephilim. Alții au susținut că îngerii căzuți doar au posedat oameni înainte de a avea relații sexuale, creând același grup. Alții cred că este un grup de oameni normali sau oameni decăzuți.

Oricum ar fi, nefilimii nu au prea mulți fani, fiind numiți „bătăuși și tirani” care „au umplut lumea cu violență” de către Martorii lui Iehova, printre alții. Deși unele grupuri religioase (care interpretează Biblia la propriu) cred că nefilimii nu au fost distruși de marele potop din cauza faptului că erau prea înalți, majoritatea cred că nimic nu i-a supraviețuit Pământului înghițit de apă, în afară de marea barcă a lui Noe.

Au existat cu adevărat nefilimi?

Cu toate acestea, asta nu îi împiedică pe oameni să creadă că au găsit rămășițele de nefilimi. În 1577, se credea că o colecție de oase găsite în Elveția sunt cele ale unui gigant.

Scheletul, „conform calculelor savantului medic Piater, nu depășea 5,8 metri”, se arată într-o relatare despre un nefilim dezamăgitor de scund. Câteva sute de ani mai târziu, în 1786, naturalistul german Johann Friedrich Blumenbach și-a dat seama că scheletul era de fapt cel al unui mamut.

„Uriașii care odată gemeau sub ape”, a scris puritanul Cotton Mather despre fosilele unei astfel de specii găsite în 1705 în Albany, New York, „sunt acum sub Pământ, iar oasele lor moarte sunt dovezi vii ale istoriei mozaice”.

Aceste oase s-au dovedit a fi de la un mastodont. Concluzia: nefilimii, așa cum sunt înfățișați ca uriași, nu pot exista în viața reală, înainte sau după potop.

De ce nu pot crește ființele peste anumite dimensiuni?

Cum putem fi siguri că nefilimii nu au existat ca giganți? Ei bine, în primul rând, cei care trebuie să dovedească sunt cei care pretind că aceste ființe sunt reale sau „afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”, așa cum a spus Carl Sagan. Scheletele care se dovedesc a fi mamuți nu se califică.

Explicația vine din legea pătrat-cub, care spune că pe măsură ce dimensiunea unui obiect crește (fie el un cub sau un om), volumul acestuia crește mai repede decât suprafața sa. Suprafața crește proporțional cu pătratul mărimii sale, în timp ce volumul crește proporțional cu cubul dimensiunii.

Deci, pe măsură un om ar crește, volumul crește dramatic proporțional cu dimensiunea, în timp ce secțiunea transversală a mușchilor și a oaselor crește doar la pătrat. Să ne imaginăm un om înalt de 18 metri (de 10 ori înălțimea unei persoane obișnuite): corpul său ar trebui să susțină de 100 de ori volumul unei persoane obișnuite.

Fiecare 16 cm³ de os pot susține 8.600 de kilograme, ceea ce este destul de mult, dar oasele unei persoane de 18 metri ar trebui să susțină peste 250.000 de kilograme, în comparație cu cele 63 kg avute, în medie, de o persoană obișnuită.

Vă recomandăm să citiți și:

Expresiile feței sunt interpretate foarte diferit în funcție de persoana care privește

Anticorpul care previne malaria a fost identificat! Ce a dezvăluit un studiu?

O substanță ajunsă în canalizări ar putea crea bacterii invincibile

„Copilul-miracol” reaprinde o dezbatere. Poate fi folosită sperma veche de sute de ani?